Ficat de pui cu busuioc şi sos de roşii

posted in: De prin bucătărie | 0

Ficat de pui cu busuioc şi sos de roşii

De multe ori în copilăria mea, în special în perioada vacanţei de vară, când mama ieşea de la schimbul trei, se aşeza la coadă, „la rând” la Alimentara. Nu ştia pentru ce stă: „Ce-o aduce. Măcar să prindem!”

„Ce-o aduce” era binevenit în frigiderul nostru cu nume de urs de circ, mult mai mic şi infinit mai gol decât cele din prezent.

De cele mai multe ori coada se forma de-al lungul clădirii în care funcţiona Alimentara, pentru că ochiurile de geam prin care tovarăşele vânzătoare ne vindeau „ce-o aduce” erau poziţionate pe respectiva latură. Acolo era bine vara, pentru că în cea mai mare parte din zi locul era umbrit şi nu ne toropea căldura.

Mai rău era când coada se forma în spatele Alimentarei, în curtea pătată de scurgeri uleioase şi puturoase, unde nu era pic de umbră şi unde, din cauza poziţionării tarabei cu cântar, rândul nu se mai păstra drept, ci semăna mai degrabă un „mol” de la un meci de rugby.

În dimineaţa respectivă de vară, când mama s-a aşezat la rând, coada se formase în spatele Alimentarei, astfel cum indicase preţios primilor posesori de scăunele şi sacoşele, tovarăşa-şef de Alimentara. Şi-a lăsat femeia „rând”, a venit acasă şi m-a trimis pe mine. Apoi pus rufe la înmuiat şi s-a dus să se odihnească puţin. Când s-a trezit, s-a luat să spele rufele, să le stoarcă şi să le întindă.

După ce treburile casei au fost rânduite, a coborât să stea cu mine. Şi am stat. Am aşteptat. Mult am mai aşteptat, cel puţin aşa îmi amintesc. Într-un târziu, maşina magică, dotată cu aparat frigorific deasupra cabinei şoferului, a adus ceva. Probabil nişte pui, cu siguranţă câteva pungi cu organe.

Şi a început hărmălaia. S-au încins spiritele, s-au ascuţit limbile: „Să se dea câte un pui, să ajungă la mai multă lume!”… „Să se dea numai la adulţi, nu şi la copii!!!”…

Am ajuns acasă pe înserat. „Am prins” o singură pungă cu ficat de pui, pe care mama l-a prăjit imediat în tigaie, într-o lingură de ulei de floarea-soarelui luat pe cartelă. A fost cel mai bun ficat de pui mâncat de mine vreodată. Probabil ceea ce englezii numesc: „Comfort food”…

Reţeta de mai jos e din aceste vremuri, însă gătind-o, mi-a amintit de povestea pe care tocmai v-am împărtăşit-o.

  • 600 g ficat de pui;
  • două-trei făşii de şuncă afumată (opţional, numai dacă aveţi varianta autentică; în lipsă, merge şi cu două linguri de ulei);
  • o ceapă tocată mărunt;
  • 4-5 căţei de usturoi zdrobiţi şi apoi tocaţi;
  • 5 roşii decojite şi tăiate cubuleţe;
  • o linguriţă cu chimion;
  • două foi de dafin;
  • o lingurită cu boabe de piper;
  • 20 de frunze de busuioc, rupte;
  • 150 ml. vin roşu sec;
  • sare, la final.

Nimic sofisticat. Niciun truc de punctat. Poate doar sarea care trebuie adăugatăla final, astfel încât ficatul să nu se întărească (deşi am încercat o reţetă cu ficat marinat în sos de soia – despre care se ştie că e sărat – iar ficatul a ieşit fraged).

Tigaia se pune pe foc, şunca se aşază în tigaie (şuncă adevărată, slănină afumată), astfel încât grăsimea să se topească încetişor (în loc de şuncă, două linguri de uleisunt la fel de bune).

Când avem ceva unsoare în tigaie, aruncăm în luptă ficatul, ceapa şi usturoiul. Tre’ să se perpelească niţeluş, după care poftim la sfârâit roşiile tăiate cubuleţe. Plus mirodeniile: dafin, piper, chimion şi busuioc.

Ȋn cel mult zece minute zeama roşiilor se va evapora. E momentul să îndoim cu vin roşu şi să mai aşteptăm să fiarbă vreo opt minute.

Cam asta e. Gata!

Leave a Reply